Targ

   “Iaca vin sarbatorile (Pasti) si parca-I altfeliu lumea, parca-I mai blanda, mai frumoasa. E atata lumina si pace, e atata bucurie de crezi c-o coborat Dumnezeu pe pamant.”

   Acestea sunt randurile de inceput ale cartii din care mi-am permis sa citez pe ici pe colo, in randurile gandurilor mele.

Caiet de Paste facut de Lila Passima impreuna cu Silvia Cazacu, gasit acum ceva ani in biblioteca librariei Carturesti a Muzeul Taranului Roman.

Carte de suflet, de mare taina, de vechi traditii romanesti, de profunda frumusete.

Oua

    “La Pasti, femeile indatineaza a scoate albusul si galbenusul  prin o borticica mica dintr-o seama de oua rosii si impestrite, insirandu-le pe o ata si atarnandu-le pe la icoane sau puindu-le in cuie ca podoaba.”

    Cu drag de cusut, de brodat, de dantelute, am umplut cosul de nuiele cu zeci de oua.

Pasari

Pasca. Nafora

    “Cea mai indatinata si mai raspandita forma care i se da pastei e cea rotunda pentru ca se crede si se zice ca scuticele cu cari a fost Domnul Iisus Hristos infasat inca au fost rotunde; apoi in patru cornuri sau mai bine zis patrunghiulare, pentru ca si mormantul in care a fost Domnul nostrum Iisus Hristos inmormantat inca a fost patrat sau patrunghiular.

     Pasaca se coace joi, vineri sau sambata, dupa cum te incape timpul.

     Pasca ce se face pentru sfinti, cea la care se pune in mijloc cruce, se numeste anafura (nafora)…

     Nafora pentru savarsirea Sfintei Liturghii o poate face numai o fata curata sau o batrana curata, iertata.”

Aranjamente de Pasti

Sarbatoare

    “Cand vin sarbatorile cele mari fiecare fata de taran se ingrijeste ca sa-si gateasca o camasa…

…camasa trebuie cu deosebire sa o coasa cu mare bagare de seama, ca sa ramana cat se poate de curata, caci dupa ce o gateste nu o spala cate trei saptamani, ca sa ramana tot noua…

Gatind-o de cusut, o impatureste frumos si o pune intr-o lada sau in alt loc, undeva, ca sa nu se tavaleasca.”

    Povestile continua in cartea mea- Caiet de Paste. Povesti ce nu-s povesti…sunt obiceiuri din vechime traite de multi ai nostri ce nu mai sunt, de batranii nostri pe care ii ascultam cand isi povestesc viata; sunt obiceiuri pe care uneori in valtoarea vietii pe care o traim le ignoram sau mai degraba ne scuzam ca nu le stim…dar oare cat i-o trebui omului sa  poata stii mai mult, sa se asculte mai mult, sa inteleaga mai mult din ceea ce viata ii da sau ii ia cateodata…